Elevii claselor primare de la Liceul Teoretic „Olimp” din Rezina au adus un omagiu Republicii Moldova și limbii române, în contextul sărbătorilor naționale „Ziua Independenței” și „Limba noastră”. Ghidați de părinți și de învățătoarea, Tatiana Nour, copiii au înregistrat clipuri video în care recită poezii.
„Încercăm să formăm la copii atitudinea de respect, mândrie față de istoria și cultura Moldovei. Eu, cu ajutorul părinților, ne-am propus să învățăm copiii noștri să-și iubească Patria. La prima oră îmi va fi de un mare ajutor că au învățat poezii despre țară și limbă. Aceste sarbatori au legatură cu prima ora, dedicată celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.”
Tatiana Nour, învățătoare
Anul acesta va fi al 5-lea „Primul Sunet” al Liceul Teoretic „Olimp” din Rezina, de la fondarea instituției în anul 2016.
Amintim că prima oră din noul an de studii, în toate școlile din țara noastră, va avea genericul „Lecția Independenței”, în contextul marcării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Totodată, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a solicitat tuturor instituțiilor de învățământ ca, în perioada septembrie-decembrie 2021, să organizeze activități tematice (expoziții, concursuri, mese rotunde etc.) dedicate aniversării a 30 de ani de independență.
Și copiii au dreptul de a alege! Asta au învățat elevii cin clasa 1-a „A” de la Liceul Teoretic „Olimp” din Rezina, în cadrul unei activități desfășurate în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Micuții au participat la un „scrutin electoral” în care au votat cadoul preferat de Anul Nou.
Ei au avut de ales din 4 opțiuni, propuse de părinți: Fructe, Cărți, Dulciuri, Jucării.
Astfel, din 14 copii prezenți:
3 au votat pentru cărți,
4 voturi au fost pentru dulciuri
7 elevi au ales jucăriile.
Fructele n-au fost atractive pentru nici unul dintre învățăcei – 0 voturi.
Învățătoarea, Tatiana Nour, le-a povestit copiilor despre dreptul lor la opinie, participare, libertatea de gândire și exprimare.
„Copiii au fost foarte atenți la ceea ce le-am vorbit. Au fost interesați, dar a urmat și întrebarea: „Moș Crăciun ne va aduce ceea ce noi încercuim?” Am fost într-o situație incomodă, deoarece nu poți să promiți ceea ce nu poți să oferi. Ideea cu organizarea alegerile printre copii e bună, dar să știm că li se oferă ceea ce doresc, ca sa nu-i dezamăgim. Nu vreau să piardă încrederea în mine. Eu vorbesc foarte mult cu ei despre faptul că dacă promiți, trebuie neapărat să te ții de promisiune, altfel cei din jur își pierd încrederea. Îmi doresc ca elevii mei să fie sinceri față de ei înșiși, dar și cu cei din jur. Totuși asta nu depinde numai de noi, părinții sau învățătorii, dar de întreaga societate.”
Înainte de a trece la votarea propriu-zisă, doamna învățătoare le-a explicat elevilor care sunt regulile unui scrutin liber și corect.
„Puteam să alegem o singură variantă. Trebuia să punem mâna în așa fel ca vecinul de bancă să nu vadă unde încercuim noi. După ce am ales ce ne place, am întors repede foaia cu fața în jos, pentru că alegerea noastră este secretă”, a povestit Traian, elev în clasa 1-a „A”.
Traian, elev în clasa 1-a „A”
„Noi am încercuit ce dorim. A trebuit sa încercuim numai o dorință. Eu am ales dulciuri, pentru că îmi plac. Activitatea a fost interesantă. Pentru mine e important când adulții atrag atenția la părerea mea.”
Estera, elevă în clasa 1-a „A”
„Evelina la început nu a vrut să-mi spună pentru ce a votat. A spus că e secret. După a zis că a votat pentru cărți, deoarece asta își dorește de la Moș Crăciun. I-a plăcut să participe la vot și i-ar plăcea să mai fie organizate astfel de activități.”
Ana, mămică de elevă din clasa 1-a „A”.
Articolul 8 din LEGEA privind drepturile copilului din RM stabilește că „dreptul copilului la libertatea gândirii, la opinie, precum și la confesiune nu pot fi încălcate sub nici o formă. Statul garantează copilului, capabil să-şi formuleze opiniile, dreptul de a-şi exprima liber aceste opinii asupra oricărei probleme care îl privește”. Articolul 12 din Convenția ONU privind Drepturile Copilului prevede că „statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate”.
Amintim că în Republica Moldova a fost lansat în 2014 Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii. Scopul acestuia este de a proteja copiii împotriva oricărei forme de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz. Serviciile Telefonului Copilului sunt prestate gratis prin intermediul numărului naţional unic 116 111. Pot apela copiii de toate vârstele, precum și toți cei care doresc să vorbească despre situația care s-a întâmplat cu un copil sau adolescent. Apelul este gratuit și confidențial.
Luni, 16 noiembrie, am dat de știrea asta „O tînără a decedat în Marea Britanie: Părinții cer ajutor”. Era vorba despre Cristina Malai, de 28 de ani, din orașul Rezina, decedată într-un accident în Marea Britanie. Părinții disperați cereau ajutor pentru repatriere. Am distribuit imediat știrea în grupul Rezina INFO. În știrea de pe noi.md erau 2 linkuri pentru strângerea de fonduri. Unul pe gofundme și altul pe paypal. Era 0 euro în cont din goal-ul de 4500 de euro. Mi-am deschis Paypal-ul ca să donez, dar am zis să caut mai multe detalii. Pe Facebook am gasit mai multe profiluri de Cristina Malai, dar nici una nu era din Rezina. Google-ul nu stia nimic despre vreun accident recent cu vreo moldoveanca în Marea Britanie. M-a pus pe gânduri, așa că am întrebat printre rezineni dacă o cunoaște cineva. Mulți au spus că li-e cunoscută, dar ceva concret nimeni nu știe. Între timp lumea cerea datele părinților să doneze personal, alții întrebau cine adună banii ca să dea cash. Investigațiile mele nu mă duceau nicăieri. Știam doar că organizatorul campaniei era Alina Silvestru din Roma, Italia, iar beneficiar era Ioana Malai. Adresa de email de pe paypal era yatskova.tetyana@bk.ru. Le-am scris celor de la noi.md și ei mi-au spus că informația le-a fost transmisă prin email de pe ionvicol900@gmail.com. Mi-a atras atenția și faptul că textul de pe gofundme era scris cu foarte multe greșeli. Am gasit un profil de Facebook cu numele Alina Silvestru, dar aceasta a zis ca n-are nici o legatura cu cazul dat. Aici s-au implicat în investigație mai mulți rezineni. Unii rezineni din Marea Britanie au cercetat presa de acolo pentru ultima saptamana și grupurile de Moldoveni din UK, dar nimic despre un astfel de caz. Alții au găsit o Cristina Malai care a învățat la noi între 2001 și 2010, dar după poză nu era ea. Între timp oamenii donau, suma creștea pe acel cont. Am raportat cazul la gofundme și mi-au răspuns că le ia 2 zile să cerceteze totul, apoi vor reveni cu un răspuns. O altă rezineancă, Diana Mardari a dat de profilul Evy Kalestro, care zice c-o cunoaste pe Cristina.
Apoi Dianei i-a scris cineva pe nume Andrei.
Un alt rezinean a reușit totuși să găsească proprietara pozei. Se pare că e rusoaica Xenia Smolina.
În moment ce scriu acest raport (17 noiembrie ora 21.45) se adunaseră deja 431 de euro pe acel caz. Pe de o parte mă bucur din tot sufletul că undeva în Marea Britanie n-a murit o rezineancă, lăsând în urmă părinți disperați, dar pe de altă parte mi-e frică de viitorul nostru, cât timp se face business în așa fel. Oamenii își vor pierde încrederea și în cel de alături. Vom rămâne pe cont propriu, neapărați și neajutorați. Voi raporta la poliție acest caz cu speranța că „ingenioșii” vor fi depistați și pedepsiți (sau li se va prelungi pedeapsa. Intuiesc eu că-s din ăștia care stau pe la răcoare și inventează diverse scheme).
A doua serie. 18 noiembrie 2020 Tatăl îndurerat a deblocat-o pe Diana pe Viber pentru a-i adresa câteva complimente, reacție la acest articol, după cum putem înțelege din mesajele lui. Atenție 18+!!!!
Eu fac parte din categoria clienților fideli: dacă am descoperit un produs/serviciu care-mi place, nu-i mai iau în seamă concurența. Azi, doar din curiozitate am intrat să-l văd pe Andy Szekely. Mă abțin să-mi împărășesc impresiile pentru că nu despre asta vreau să vorbesc (fiecare vânzător își găsește cumpărătorul). Dar un lucru mi-a atras atenția: formularea feedback-ului, explicată de el.
În primul rând spui „Mi-a plăcut…”. Apoi „Sugestia mea pentru tine este…” Iar la final argumentezi: „Pentru că…”
Exact în așa mod primim noi feedback-urile (comentariile) la colegiul Resultsco.org.uk. De cele mai multe ori, comentariul profesoarei sau al persoanelor din Suportul Academic (care ne verifica lucrarile) este mai lung decât însăși lucrarea. Întotdeauna începe cu ”Dear Doina”. Continuă cu unul din calificativele ”Good Effort, Well Done, Excellent”. Apoi, detaliat, tot ce am făcut bine: ”Ai răspuns corect la întrebările 1-5, lucru ce demonstrează că ai înțeles subiectul. Ai identificat soluțiile potrivite pentru problema X. Ai definit corect noțiunile Y. Ai analizat în detalii e.t.c”. La itemii unde am răspuns greșit se comentează în felul următor: „Ai făcut o încercare bună să explici limbajul corpului. Îți sugerez să revii la subiectele ce țin de importanța acestuia în negocieri. Asta te va ajuta în viitoarea ta afacere sau chiar la interviurile de angajare”. Și este atașat link cu tema la care mai ai de lucrat sau cu informații suplimentare, în caz că profesorul crede că-ți vor prinde bine. E foarte motivațională această metodă de a evalua efortul depus de noi.
Eu visez la ziua în care profesorii din țara noastră vor învăța să aprecieze orice idee a elevului/studentului, vor evita să-l ia în derâdere când spune o prostie și să-l critice de-i piere și cea mai mică dorință de a mai studia ceva, de a mai pune întrebări, de a mai ridica mâna să-și spună părerea.
Această atitudine cooperantă se transmite și colegilor automat. Deși nu copiem unul de la altul (pentru că plagiatul este interzis, nu există concurență negativă, invidie, formare de grupulețe… Ne susținem, ne ajutăm, cooperăm. Îmi va fi dor…
Amico Cafe, localul deschis anul trecut de moldoveanca Anastasia Rotaru în Marea Britanie, a ajuns în top 10 cafenele de vizitat în Manchester. Clasamentul a fost realizat de portalul www.ukcoffeeweek.com.
„Situat în zona Greater Manchester, Amico Café este locul favorit al locuitorilor din Bolton. Meniul divers, personalul prietenos și decorul confortabil fac localnicii să se întoarcă mereu aici.”
„Unul dintre prietenii mei mi-a recomandat această cafenea drăguță. În cele din urmă am avut ocazia să-i fac o vizită. Am comandat avocado pe toast și un latte. A fost frumos și gustos, serviciul a fost rapid și personalul foarte prietenos, Cafeaua este foarte bună. Cu siguranță mă voi întoarce aici.”
a spus într-o recenzie unul din vizitatorii localului.
În februarie 2019 Amico Cafe a împlinit un an. Despre eveniment a fost scris pe site-ul orașului Bolton.
„Tortul n-a lipsit astăzi din meniul unei cafenele din centrul orasului Bolton, care tocmai a sarbatorit primul an de la nastere. Cafeneaua Amico, de pe strada Corporation, de lângă Market Place, este realizarea viselor unei femei. Anastasia Rotaru, în vârstă de 31 de ani, a crescut în satul Dubăsarii Vechi din Moldova, dar a decis să emigreze în Marea Britaniela 27 de ani, pentru a-și îndeplini visul de a deschide o cafenea.”
scria reporterul site-ului.
„A fost foarte greu să înființezi o afacere în Moldova, dar Bolton este perfect și toată lumea este atât de prietenoasă. Pe parcursul anului am crescut la o echipa de 5 persoane.”
a spus proprietarea cafenelei, Anastasia Rotaru.
Cafeneaua cu înclinație italiană – Amico (numele însemnând ”prieten”) a fost prezentată în The Bolton News din ianuarie ca unul dintre primele cinci localuri din Bolton recomandat pentru a lua micul dejun.
Amico Cafe a beneficiat de o reducere de 100% a taxelor. prin acest fapt consiliul local speră că va atrage mai multe afaceri independente și de succes și va ajuta mai mulți tineri antreprenori să-și îndeplinească visele în Bolton.
După ce pe Ask a Woman s-a discutat despre deodorante naturale, fără aluminiu și alți compuși cancerigeni, am aflat că există pe suprafața globului pământesc piatra de alăun – un mineral bogat în potasiu, folosit mult timp pentru a limpezi apa noroioasă ca să poată fi consumată. Alăunul este utilizat pe scară largă în medicină și cosmetologie, deoarece este un bun astringent și antiseptic.
Dacă tot ne-am decis să lăsăm metropola londoneză și ne pregătim pentru o viață eco la țară, am zis că trebuie să înlocuim încet – încet și produsele de igienă, cu cele bio. Așa că am început cu deodorantul.
Am comandat piatra de alăun de pe Amazon. Costă peste 9 lire/100 gr. Deci pentru 2 bucăți cât oul de rață am plătit 14 lire. Dar spuneau fetele că se găsește și în Moldova. Am dat o căutare pe farmacie.md unde am găsit câteva oferte: stick-uri și spray-uri. Acuma nu știu care și cum funcționeaza.
În comentariile de pe Facebook părerile s-au împărțit. Unele femei au fost satisfăcute de efect, altele spun însă că după o perioadă deodorantul n-a mai funcționat. La mine, deocamdată, are efect..
Printre avantajele pietrei de alăun (din ceea ce am citit până acum) ar fi:
Durează mult (piatra se dizolvă foarte încet) și n-are termen de expirare.
Poate fi folosită zilnic de întreaga familie. Pur și simplu clătiți după fiecare utilizare.
Piatra este naturală și nu conține parfum.
Distruge bacteriile responsabile de mirosuri urâte.
Este hipoalergenică, adica poate fi folosită și de cei care au pielea sensibilă și diverse alergii.
Reduce senzațiile de arsură și disconfort după ras. Calmează iritațiile.
Datorită proprietăților astringente, ajută la prevenirea dezvoltării firelor de păr sub piele.
În cazul tăieturilor minore, oprește sângerarea imediat.
Calmează și reduce senzațiile de arsură în zonele arse de soare.
Sunt curioasă să aflu cu ce produse naturale le mai putem înlocui pe cele din comerț (chimice). Așa că dacă aveți mai multă experiență referitor la viața eco, aștept sfaturile voastre în comentarii.
Am decis să-mi scriu cărțile pe care le citesc în acest an. Nu ca să mă laud, dar ca să le memorizez mai bine și să duc o evidență. De când mă țin minte, am o problemă cu memorarea titlurilor, atât a cărților, cât și a filmelor. „-Ai privit filmul X? -Mmm, îmi sună cunoscut titlul. Despre ce-i?” Numai după ce aflu despre ce-i, pot spune dacă l-am privit sau nu. Cam așa pățesc și-n cazul cărților. Iată de ce am decis să mi le scriu.
Cărțile din această listă vor fi atât citite, cât și ascultate. Am descoperit avantajele ascultării lecturilor audio anul trecut. Aveam un serviciu la care nu trebuia să pun mintea-n mișcare prea mult. Lucrau mâinile. Iar ca să-mi treacă din plictiseală, am început să ascult în căști audiobook-uri. Sunt o sumedenie pe Youtube (puteți începe cu canalul Bestseller), dar și pe siteuri specializate. De exemplu, în română: cartiaudio.eu, lectura-audio.blogspot.com,audiocarti.eu, în rusă: zvukobooks.zone,audioknigi.club, mai era și asbook.co, dar de la o vreme nu mai funcționează, dar sper din tot sufletul să revină, pentru că aveau o colecție impresionantă de cărți bune. Acum ascult cărțile audio când bucătăresc (în acest caz sunt foarte utile căștile cu Bluetooth) sau când ne culcăm seara. ca să nu deranjez pe nimeni cu lumina, în cazul în care aș citi o carte obișnuită sau un PDF în telefon.
1. Memoriile unei Gheișe – Arthur Golden 5/5
Eu am ascultat-o, dar o găsiți și în PDF pe 101books.ru, apropo, un site cu o imensă colecție de cărți. Este povestea lui Nitta Sayuri, o gheișă inventată de autor, pe care soarta o poartă pe valuri zbuciumate. Această istorie are la bază mărturisirile uneia dintre cele mai faimoase gheişe din Gion în anii 1960 şi 1970, Mineko Iwasaki. Aceasta i-a remodelat autorului toate concepţiile greşite despre viaţa de gheişă , după ce el a vizitat-o în mai 1992. Memoriile încep cu amintirile despre copilăria lui Sayuri, de pe vremea când o chema Chiyo. Pentru că mama sa era pe moarte, iar tatăl – foarte bătrân, Chiyo a fost vândută, împreună cu sora ei, în Gion, unei okiya, pentru a învăța meseria de gheișă. Acolo a trebuit s-o înfrunte pe Hatsumomo, gheișa principală a okiyei, care, deși foarte frumoasă, era o scorpie cu sânge rece. Sayuri devine sora mai mică (protejata) a Mamehăi, datorită căreia îl cunoaște pe Nobu și are ocazia să-l revadă pe Președinte (dragostea vieții ei).
„...lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile şi triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăştie toate, ca tuşul prea subţire pe hârtie. ”
„Ne trăim viaţa ca apa care curge la vale, mergând într-o direcţie, până ne izbim de ceva care ne forţează să găsim un nou curs.”
Cartea a fost și ecranizată. Aici este trailerul. Am ținut mai întâi s-o „citesc”, apoi să văd filmul. Altfel mi-era frică să nu-mi piară interesul pentru lectură. Filmul e minunat. Toate stelele și pentru el. Deși scenariul a fost scurtat și au schimbat conținutul câtorva scene (de exemplu, în carte Hatsumomo i-a găsit jurnalul lui Sayuri, iar în film i-a găsit batista președintelui, în carte Hatsumomo a fost alungată pentru că se ]mbăta des și se purta urât cu clienții, iar în film – pentru că a dat foc casei în care trăiau), regizorul nu s-a depărtat prea mult de subiect. 5 din 5 stele, atât pentru carte, cât și pentru film.
2. Fortăreața digitală – Dan Brown 5/5
De la Dan Brown am mai citit „Îngeri și Demoni” (2000) despre rivalitatea seculară dintre Biserica Catolică din Vatican și confreria secretă Illuminati. Mi-a plăcut de atunci stilul în care scrie autorul și multitudinea de informații interesante pentru cultura generală.
„Fortăreața digitală” este primul roman publicat al autorului. Am citit-o în limba rusă, sâmbăta în metro, în drum spre colegiu. Cartea e despre supercomputere, secrete, intrigi și asasinări. Profesorul David Baker o face și aici pe detectivul și îi iese foarte bine. Desigur are și o iubită pe potrivă – pe frumoasa matematiciană Susan Fletcher. Cea mai puternică armă de decriptare a seriviiciilor secrete americane, o mașinărie de spart coduri ce costă aproape 2 miliarde de dolari, nu se poate descurca cu un cifru inventat de Ensei Tankado, fost angajat al National Security Agency. Lucrurile decurg operativ, întrebări apar nenumărate, mintea e pusă la încercare destul de des. Cartea se citește foarte repede, mai ales la final, când virusul-ucigaș a pornit numărătoare inversă. Doar un cod poate opri distrugerea informațiilor secrete, adunate în computerele NSA. Logica ți-e pusă în mișcare. Subiectul te face să te gândești la faptul că și mesajele tale trimise iubitului ar putea fi urmărite prin birouri secrete.
Fortăreața digitală, rosti Strathmore. Așa l-a botezat. Reprezintă cea mai avansată armă de contraspionaj. Dacă programul ajunge pe piață, orice școlar va fi în stare să trimită mesaje codificate pe care NSA nu le va putea șterge. Serviciile secrete vor fi lichidate.
3. Enigma Otiliei – George Călinescu 4/5
Romanul a fost scris în 1938, așa că așteptați-vă să întâlniți trăsuri, moșii și boieri. Eu l-am audiat aici, serile, înainte de somn.
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de medicină. Aici o întâlnește pe verișoara sa Otilia, care e fiica răposatei soții a lui moș Costache, deci nu e verișoară dreaptă. Băiatul se îndrăgostește de Otilia, dar nu este luat prea în serios de fată. Aceea preferă să fie protejată de moșierul Pascalopol, care o plimbă cu trăsura, o duce la Paris și îndeplinește orice dorință a fetei. În jurul lui moș Costache roiesc rudele care-i așteaptă moartea, ca să-i împartă mai repede averea, ca nu cumva să-i rămână vreun ban Otiliei, care nu-i decât o fiică vitregă neadoptată. Conținutul e interesant, dar mă așteptam la alt final.
Am privit și filmul, dar nu-i pot oferi decât o steluță din 5, și aceea pentru frumusețea actriței din rolul Otiliei. Atenție, din comentariile la film, am înțeles că unii au luat 2 la BAC, pentru că filmul nu prea coincide cu cartea. 😀
Când nu este încredere firească, n-o poate da căsătoria.
4. Igor Guzun – Vinil Collection 4/5
Cartea asta am citit-o în februarie datorită grupului Nici_o_zi_fără_lectură și campaniei inițiată de Victoria Donțov – „Cartea călătoare”. După ce a fost în Irlanda, Colectia Vinil a ajuns la mine, în Marea Britanie, apoi isi urmeaza calea prin Belgia, Franta, Italia Grecia, SUA si Cehia, la cititoarele grupului din diasporă. Cartea a meritat așteptarea, pentur că mi-a adus amintiri, emoții și mi-a trezit nostalgie de anii copilăriei, de studenție, de căminul nr.6.
Moldova. Aici, când vii acasă de la muncă sau de la studii de peste hotare, nu te întreabă nimeni: „Cât stai?”, dar toți te întreabă: „Când te duci?”
„Într-o țară de râs au rămas puțini ironici. Aici nimeni nu aleargă, de aici toți fug. Se bea cu suta, se pleacă cu milionul, iar dacă se fură – cu miliardul.”
„Nu mai stăm pe gânduri, stăm pe Facebook. Nu mai ținem postul, îl citim sau îl comentăm. Nu mai facem șotii, facem shooting sau shoping. Nu mai vrem socialism, vrem socializare. Nu se mai indexeasă pensiile. Se indexează site-urile. ”
5. Mănâncă, roagă-te, iubește – Elizabeth Gilbert 5/5
Cartea asta am ascultat-o. Mi-a luat destul de mult timp. Nu m-a prins atât de tare ca să mă țin de ea până n-o termin. Este o carte autobiografică. Autoarea povestește cum s-a tratat de un divorț prin pastele din Italia, yoga + meditațiile din India, și iubirea din Indonezia.
„Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre. ”
Am văzut și filmul cu Julia Roberts în rolul principal. Mi-a plăcut nespus. Datorită lui m-am întors și i-am dat cărții 5 din 5, deși inițial o cotasem doar la 4 stele din cauza la multă vorbăraie. Totuși mi-am dat seama că detaliile omise din film au fost destul de interesante. De exemplu toată istoria cu cumpărarea casei pentru prietena-vraci, care dădea impresia că voia s-o „dreagă” pe Liz de câteva mii de dolari.
6. Florile înghețate din martie – Ismail KADARÉ 1/5
N-am înțeles mare lucru din cartea asta. Poate pentru că am ascultat-o în zile diferite, în timp ce făceam mâncare și n-am putut prinde firul poveștii. Mi se părea că sare de la un subiect la altul. N-am prea văzut legătura dintre ele. Un omor, o tradiție albaneză, numită kanun, legende, o carte secretă, o peșteră care tot era vizitată de oameni de seamă, un pictor, o amantă, un șarpe care se prefăcea în om și un sfârșit aiurea. Din recenziile găsite pe internet, am văzut că autorul este destul de îndrăgit. A fost nominalizat în 2005 la Premiul Nobel pentru Pace. Are mai multe premii în palmares și încă vreo 10 romane necitite de mine. Așa că intenționez să-i mai dau o șansă, ori zece 🙂 .
7. Jurnalele unei prostituate de lux – Nora Roberts 5/5
Am citit-o doar sâmbăta în metro, în drum spre și dinspre colegiu, și timpul trecea așa de repede, de-mi pare rău că școala mi-e la doar o oră distanță. Seamănă un pic cu seria Fifty Shades, doar că mai este condimentată și cu crime, detectivi, care îți pun și intuiția la încercare. Mi-a placut tare mult. Pacat ca inca n-a facut nimeni vreun film dupa acest scenariu.
Subiectul o are în prim plan pe locotenentul Eve Dallas, șef de anchetă în cadrul uciderii a trei prostituate, una dintre care este nepoata senatorului Gerald DeBlass. Suspectul principal al ei este Roarke, un multimilionar sexy, de care Eve s-a îndrăgostit fără să vrea.
8. Zeița orezului – Rani Manicika 5/5
Cartea e despre o adolescentă de 14 ani din Sri Lanca, ce a fost măritată cu un nene văduv, tare urât din Malaysia. Acesta trimisese la pețit o rudă care mințise că mirele este bogat. Mama, dorind o viață bună pentru fiică-sa, a acceptat oferta. Astfel Lakshami a fost dusă departe de casa natală și de mama sa. Din primele capitole o văd ca o persoană puternică și sunt curioasă cum va înfrunta greutățile vieții. Mai ales că-mi plac subiectele ce se desfășoară în Asia. Revin cu alte impresii când termin audiția . P.S. nu stiu din ce cauza tot canalul de youtube cu Carti Audio a fost sters (probabil incalca drepturi de autor). Asa ca trebuie sa caut acum cartea s-o pot finisa.
9. De la grădinar la business coach – Lorand Soares Szasz 6/5
Luna aprilie am marcat-o cu o lectură foarte motivațională și cu o descoperire importantă pentru dezvoltarea mea personală – De la grădinar la business coach. De Lorand Soares Szasz am auzit aproximativ 2 ani în urmă, când a fost cu un seminar la Chișinău. Soțul și fratele meu au mers la eveniment, dar eu n-am reușit, din cauza serviciului. Desigur că i-am descusut cât erau fierbinți și entuziasmați. Apoi am uitat de el. Luna aceasta am dat întâmplător peste cartea pe care a editat-o în 2014 și cred că este tocmai la momentul potrivit. Am citit-o în două sâmbete, în drum spre/dinspre colegiu, deci mi-a luat aproximativ 4 ore. M-am tot ținut de făcut screenshoturi pe care le trimiteam soțului meu. Mi-au plăcut ideile (care doar le-au confirmat pe ale mele), mi-a plăcut stilul în care a fost scrisă (ușor și amuzant, pe alocuri), mi-au plăcut exercițiile inserate în ea, de parcă autorul stătea vizavi de mine și îmi spunea: „după ce faci exercițiul, te aștept la celălalt capitol”. A fost prezent pe tot parcursul lecturii mele. Am scos o mulțime de citate din carte și am tot dat din cap afirmativ, de amețeam. Am și râs, pe alocuri, singură în metro (noroc că englezii nu au treabă cu cei care râd sau vorbesc singuri). Găsiți în ea și o listă foarte bună cu alte lucrări de educație financiară și dezvoltare personală.
„În momentul în care dai vina pe altcineva, nu faci nimic altceva decât să dai controlul vieții tale în mâna altcuiva și afirmi prin comportamentul tău că tu nu poți să-ți controlezi viața și că ar trebui să o facă ei. Dacă spui că guvernul este de vină pentru viața mea, dai pe mâna lor responsabilitatea pentru viața ta și, ghici ce, lor nu le pasă de viața ta. Așa că, în termeni academici, ai pus-o!”
„Banii fug de oamenii care fug după bani”
10. Cel mai bogat om din Babilon – George S. Clason 5/5
Cel mai bogat om din Babilon, George S. Clason Cel mai bogat om din Babilon, o carte care ascunde în paginile ei, laolată, lecții de istorie și de educație financiară. Din paginile ei aflăm povestea impresionantă a lui Arkad, cel mai bogat om din Babilon, care a aflat de la un cămătar secretul ce i-a adus prosperitate – să se plătească pe el însuși mai întâi. Apoi, de-a lungul vieții, și Arkad a descoperit 7 leacuri contra sărăciei:
Păstrează cel puțin a zecea parte din ceea ce
câștigi,
Controlează-ți cheltuielile, diferențiind
nevoile de dorințe,
Înmulțește aurul din pungă, punându-ți banii să
lucreze pentru tine,
Nu-ți pune comoara în pericol, prin investiții
periculoase, ascultând sfaturile incompetenților,
Transformă-ți casa într-o investiție profitabilă.
„Omul care deține propria sa casă este un om binecuvântat de zei, căci astfel
el își reduce considerabil cheltuielile de trai”. Autorul, George S.Clason, în numele lui Arkad ne îndeamnă să
apelăm la cămătari, apoi să-i plătim acestuia împrumutul cu aceeași
regularitate cu care ne plătim chiria. În câțiva ani, împrumutul va fi achitat,
iar noi vom fi stăpânii casei.
Aici calculele de pe vremea Babilonului cu calculele din
zilele noastre nu prea coincid. Să zicem că luăm un credit ipotecar de 30 000
de euro. În condițile în care plătim acum chiria 150 de euro, creditul îl
returnăm în 16 ani. La un termen atât de mare, de obicei dobânda e aproximativ
aceeași sumă. Deci plus 16 ani până întoarcem dobânda. Și asa fără să mai ținem
cont de faptul că majoritatea băncilor cer prima rată de cel puțin 30%, adică 9
000 de euro, în cazul nostru. Cei „câțiva ani” despre care spune Arkad, se
transformă în peste 30 de ani în zilele noastre.
Asigură-ți un venit pentru viitor. Se au în
vedere fondurile de pensii și asigurările de viață.
Perfecționează-ți talentul de a câștiga. Autorul
ne îndeamnă să obținem mai multe cunoștințe, să învățăm de la cei mai
talentați, să ne dedicăm îndeletnicirii 100%. Doar așa vom fi apreciați.
Tot din această carte aflăm despre
planul ideal care ne ajută să ieșim din situațiile de criză finaciară:
Cu 20% din câștigurile tale achită-ți datoriile.
10% din câștiguri păstrează-le pentru tine. Ele-ți vor oferi încredere și siguranță.
Nu mai lua credite și împrumuturi, dar, orice ar fi, descurcă-te cu 70% din venit. Economisește, negociază reduceri, renunță la mărcile scumpe și înlocuiește-le cu produse mai ieftine.
Banii puși deoparte (cele 10%) investește-i într-o afacere sigură și profitabilă. Cere sfatul celor competenți în domeniu, ca să nu-ți riști banii.
11. Khaled Hosseini – Splendida cetate a celor o mie de sori 5/5
Cărțile despre viața musulmancelor mereu au stârnit curiozitatea cititoarelor. La final, mulțumim lui Dumnezeu că ne-am născut în Moldova și nu în vreun colț al lumii în care femeia are dreptul să facă mâncare, curat și cât mai mulți băieți.
Cartea de față povestește despre viața a două femei din Afganistan din generații diferite, pe care destinul le-a unit și care au avut de împărțit aceleași griji și nevoi. Mariam, un copil din flori, a fost măritată la 15 ani cu Rasheed, un boșorog din Kabul care, după ce fata a pierdut mai multe sarcini, o umilea și o bătea cu orice ocazie. Laila – o fiică de profesor, deșteaptă și citită, care-și știe drepturile, îndrăgostită de prietenul ei din copilărie, cu care erau nedespărțiți de când se ține minte. La 14-15 ani războiului dintre ruși și Mujahideeni o face orfană. Mai mult, află că și iubitul ei, cu care deveniseră trup și suflet în noaptea despărțirii, a fost ucis. Astfel ajunge în casa lui Mariam, iar, de dragul copilului ce se-nfiripa în burta ei, acceptă să-i devină a doua soție boșorogului de Rasheed. Naște o fetiță. Dragostea pentru ea, suferința și ura pentru Rasheed le unește pe Mariam și pe Laila, prima jertfindu-se din instinctul de mamă apărut de la nașterea fetiței lui Laila.
Atenție, femei: Veţi sta tot timpul în casele voastre. Dacă ieşiţi afară, este obligatoriu să fiţi însoţite de un mahram, o rudă bărbat. Dacă veţi fi prinse singure pe stradă, veţi fi bătute şi trimise acasă.Nu vă veţi arăta, în nicio împrejurare, chipul. Dacă nu vă veţi supune, veţi fi bătute crunt.Produsele cosmetice sunt interzise.Bijuteriile sunt interzise. Nu veți vorbi decât dacă veţi fi întrebate.Nu veţi privi bărbaţii în ochi.Nu veţi râde în public. În caz contrar, veţi fi bătute.Nu vă veţi da cu ojă pe unghii. Dacă o veţi face, veţi pierde un deget.Fetelor le este interzis să meargă la şcoală. Femeilor le este interzis să muncească.Dacă veţi fi găsite vinovate de adulter, veţi fi omorâte cu pietre.
Mesajul către populație la venirea talibanilor la conducerea Afganistanului.
Miercuri dimineață, în drum spre școală, Traian s-a oprit brusc și mi-a zis că-l doare un picior (sus, la încheietură). A mers mai departe șchiopătând. M-am gândit că o fi călcat strâmb și o să-i treacă. Dar tot șchiopătând l-am găsit după amiază. Seara i-am făcut masaj, sperând că până dimineață îi va trece. Totuși dimineață avea dureri la orice mișcare a piciorului. Așa că am sunat și ne-am programat pentru aceeași zi la GP (medicul de familie în UK). De acolo ne-au dat îndreptare la pediatrul de la Urgență. Despre calvarul de la Urgență auzisem de multe ori. Așa că m-am pregătit moral pentru ce e mai rău.
Ajunși în holul Urgenței, m-am crucit de câtă lume aștepta pe scaune și pe sub pereți. După ce ne-am înregistrat, a trebuit să așteptăm vreo 30 de minute până am fost strigați. Am fost direcționați spre departamentul pentru copii. Sala de așteptare a acestuia este, de fapt, o sală de joc pentru copii. După 10 minute Traian uitase deja că-l durea piciorul. Atâtea jucării și cărți noi în jurul lui. Trebuia să reușească să le încerce pe toate. Nu era timp pentru șchiopătat. Și aici am așteptat vreo 30 de minute, până am fost invitați înăuntru.
Acuma nu știu care din cei care l-au consultat pe Traian era medic și care asistent, că pe ecusoanele lor scria ceva de genul „personal din staful pediatric”. Așa că îi voi numi pe toți doctori. Doctorițe, mai exact, că erau toate 4 femei. L-au consultat pe rând și laolaltă.
Mi-a plăcut că medicii vorbesc, în primul rând, cu copilul, nu cu mama. În copilăria mea, părinții răspundeau mereu în locul celor mici.
Pe Traian l-au distrat cum au putut, ca acesta să fie interesat și să nu-și piardă răbdarea. I-au încredințat chiar și stetoscopul ca să-și asculte inimioara și burtica.
Pentru a-i lua sânge (din dosul palmei), i-au pus un fel de cremă pe vene la ambele mâini, iar zona a amorțit. Astfel procedura n-a fost foarte dureroasă. Mai mult, în timp ce-l înțepau, îi cântau în cor „I wish you a Merry Christmas”
Apoi i-au meșterit și un balon super-star.
Am stat mai mult de 6 ore la ei, pentru că a trebuit să așteptăm rezultatele analizei de sânge, dar așteptarea n-a fost foarte plictisitoare pentru Traian. În salonul unde am fost transferați după proceduri era televizor și DVD. Așa că ne-am uitat la Garfield.
Apropo, am fost martoră la o scenă care m-a impresionat enorm. O fetițiță se externa în acea seară. Asistenta de serviciu a îmbrățișat-o călduros și pe ea și pe mămica ei, de rămas bun. De fapt, pe aici lumea nu e scumpă la zâmbete și îmbrățișări. Și sunt absolut GRATUITE!
M-am gândit mult dacă ar trebui să scriu despre cele mai dificile momente din viața mea sau să încerc să le uit. Dar nu pot și nici nu vreau să uit. Plus, mi-e mai ușor să trimit linkul articolului, decât să povestesc toată istoria, de fiecare dată când cineva mă îndreabă.
A început totul cu așteptatele două liniuțe pe testul de sarcină. L-am anunțat și pe Traian. Eram siguri că se va bucura, întrucât îi plac tare mult bebelușii. Nu lasă nici unul să treacă pe lângă el fără să-i zâmbească și să-i vorbească. Așa cum ne-am așteptat, fericirea și mândria lui era nemărginită. Spunea tuturor copiilor din parc: „mami has a baby in her tummy” (mami are un bebeluș în burtică). Am început să-l pregătim moral de venirea unui nou membru în familia noastră și de schimbările care vor avea loc în viața noastră. Chiar dacă are doar 5 ani, realizează destul de bine ce se întâmplă. Urmărea în fiecare zi cum creștea burtica. Mă hrănea și-mi zicea: „asta pentru tine, iar asta pentru bebe”. Seara îi ura „noapte bună” lui bebe, iar dimineața nu uita să-l salute, obligatoriu.
Primele luni de sarcină au fost foarte grele. Din cauza toxicozei nu puteam nici să mănânc normal, fără să fug imediat la baie, nici să înghit vitaminele prenatale. Greșeală fatală, după cum am aflat ulterior. Carența de acid folic a provocat una din diagnozele pe care le-am aflat mai târziu.
Primul scan a arătat că fătul se dezvoltă normal. Am dat analize de sânge pentru câteva sindromuri. Rezultatul testului mi-a arătat că există risc înalt (1/21) pentru sindromurile Edward și Patau. Mi-au recomandat să fac amniocenteza după săptămâna a 16-a, care stabilește exact numărul de cromozomi și existența unui anumit sindrom. Am plâns, m-am calmat și am mai întrebat despre experiența altor mămici la care nu s-a confirmat rezultatele, chiar dacă aveau și ele risc înalt. Într-un final am refuzat amniocenteza, din frica acelui ac lung ce ți-l bagă în burtică, dar și de frica riscului (scăzut, dar existent) de avort spontan, ca rezultat al amniocentezei.
Așteptam cu nerăbdare scanul al doilea, ca să aflăm pe cine ne trimite Dumnezeu. Ne gândeam la nume de fetițe și băieței, cercetam calendarul ortodox în perioada când copilașul nostru avea să vadă lumina zilei. Când a venit ziua programării la ecograf, am mers, împreună cu Traian, amândoi plini de emoții. Medicul obstetrician mi-a examinat burta într-o tăcere apăsătoare o lungă perioadă de timp, apoi a chemat alt medic, care i-a confirmat temerile. Băiețelul nostru (aflasem atunci) are un defect la coloana vertebrală și avea capul în formă de lămâie. Diagnoza presupusă de ele era Spina Bifida, un defect congenital al coloanei vertebrale ce constă în lipsa sudurii complete a arcului vertebral. Acasă am citit că aceasta poate provoca paralizie a picioarelor, a bazinului… Am fost programată pentru investigații suplimentare.
Al treilea scan l-am făcut peste o săptămână. Între timp mă rugam să fi fost o greșeală, un defect al computerului, orice, numai să nu se confirme diagnoza. Și chiar dacă se va confirma, eram siguri că ne vom crește băiețelul oricât de greu ne va fi. Am mai citit din experiența mămicilor care au născut și crescut copilași cu aceeași diagnoză. Și am văzut că minuni există. Copilașii pot trăi cu această boală. Și după operații și tratamente, pot duce o viață normală. Al treilea scan a durat 2 ore, la două aparate diferite, inclusiv și intrauterin. Din păcate s-a confirmat diagnoza. Mai mult, medicul mi-a zis că băiețelul nostru are și o gaură destul de măricică între ventriculele inimioarei. Mi-a explicat consecintele si optiunile pe care le avem. Nici nu voiam să aud despre întreruperea sarcinii. Citisem că în Londra (unde suntem la moment) au fost realizate cu succes operații intrauterine pentru Spina Bifida. Medicul mi-a zis că-mi dă îndreptare la cardiolog, iar dacă el își dă acordul că inimioara bebelușului va rezista unei asemenea operații, atunci îmi va da îndreptare și la spitalul unde se săvârșesc acele minuni.
Peste 3 zile ne-a văzut cardiologul. Din păcate, mi-a zis că gaura este destul de mare și periculoasă. Ea poate fi operată după naștere, dar… după cum vede ea, bebelușul nostru ar avea simptomele unui sindrom. Daca se confirmă, medicii nu vor supune copilașul unui stres suplimentar, dacă oricum zilele lui vor fi numărate. Asta mi-a zis și un alt obstetrician care m-a examinat după cardiolog. Mi-a recomandat să fac amniocenteza. De data asta am acceptat fără să stau pe gânduri. Procedura e neplăcută, dar suportabilă. Degeaba am refuzat eu prima dată.
Primul rezultat a venit într-o săptămână: băiețelul nostru are un cromozom în plus. Asta dovedește existența unui sindrom, care anume, am aflat încă peste o săptămână: Sindromul Edward.
Încă un scan, fără schimbări. Medicul zice că îi pare foarte rău să-mi spună, dar riscul ca bebelusul să moară în burtică până la naștere este foarte mare, în asemenea cazuri. Dacă se naște totuși, se naște prematur și trăiește câteva zile doar. Mi-a amintit despre opțiunile pe care le aveam. Trebuia să luăm o decizie cu care să trăim toată viața. Fie ne lăsam în voia lui Dumnezeu, fie stopăm sarcina acum. Dar burtica creștea, băiețelul era foarte activ, Traian îl aștepta, noi îl iubeam din ce în ce mai mult. Am considerat că ne va fi mult mai greu să-l pierdem după ce am reușit să-l strângem în brațe. Cât de greu mi-a fost să-mi condamn copilul la moarte. Cinci ani în urmă am condamnat la moarte un cățeluș. L-am găsit înghețat la o margine de drum. Veterinarul a zis că frigul i-a paralizat bazinul și piciorușele din spate și decât să se chinuie toată viața, mai bine îl eutanasiem. L-am urmărit printre lacrimi cum se stinge, cum adoarme pentru vecie. Asta urma să se întâmple și cu băiețelul nostru. Dar realizam că pe urmă ne va fi mult mai greu să ne despărțim de el.
Luni, 19 noiembrie 2018, am fost programată la medicul care mi-a făcut amniocenteza. Presupuneam că trebuia să stabilim detaliile și data când urma să ne luăm rămas bun de la copilaș. Nici la nume nu ne-am gândit. Mă simțeam atât de vinovată că de când am aflat strașnicele diagnoze, am încetat să-i căutăm un nume băiețelului nostru. Simțeam că l-am trădat prin faptul că am renunțat să luptăm pentru viața lui.
Medicul mi-a mai făcut un scan. M-a întrebat dacă sunt sigură de decizia luată și mi-a zis că urmează să-mi pună o injecție în burtă, ca să-i oprească inimioara. Mi-au pus o perdea în față ca să nu fiu nevoită să urmăresc procedura. N-a fost deloc dureroasă. Sau poate n-am simțit-o eu, pentru că durerea din sufletul meu era mult prea mare. I-am mai simțit mișcările de două ori. S-a încordat micuțul atât de tare, de parcă voia să se ferească de acul fatal. Peste 10 minute, alt scan a arătat că inima copilașului meu nu mai bătea. M-au trimis acasă să aștept sunetul de la spitalul meu, unde urma să „nasc” bebelușul mort. Nu știu cum am trăit acele două zile, fără să-mi simt copilul mișcându-se, să-l mângâi și să-mi dau seama că el oricum nu mai simte nimic. Și ce greu ne era când Traian îi ura noapte bună și bună dimineața, când mă întreba la ce școală va învăța bebelușul și în ce îl vom îmbrăca. Nu găseam cuvintele, momentul și puterea să-i spunem că frățiorul lui este în burtică, dar nu mai este viu. În ajunul internării, i-am spus totuși că bebelușul nostru e foarte bolnăvior și medicii nu-l pot trata. Îl vom trimite, împreună cu doctorii la îngerași să se lecuiască, și când se face sănătos va veni înapoi. Au mai urmat câteva întrebări de concretizare, dar reacția a fost normală, calmă.
Miercuri, 21 noiembrie 2018, ne-am dus la spital, împreună cu Mihai.
Ne-au cazat (în adevăratul sens al cuvântului) într-un salon pentru nașteri, cu toate comoditățile posibile:
masă pentru naștere, canapea pentru însoțitor, masă pentru mâncat, televizor, propria baie…
Mi-au zis că pot să fiu însoțită de maxim două persoane, și că e recomandat mereu să stea cu mine cineva. Mi-au dat pastile pentru provocarea nașterii și la ora 22:35 mi s-au rupt apele. La 22:45 am născut copilașul. Din cazua injectiei (betadin) pe care mi-au pus-o sa-mi ia durerile, eram ca drogata. Poate asta m-a si ajutat sa nu-mi ies din minti in acele momente. M-au transferat intr-un alt salon la fel de dotat.
Am cerut sa-mi aduca copilul sa-l vad. Mi l-au îmbrăcat frumușel, l-au pus într-un legănel și l-au adus. Am putut să-l țin în brațe. Mai bine zis în palme. Avea 400 grame la ale lui aproape 24 de săptămâni. Era așa frumos. Băiețelul meu. Gabriel. Pentru că s-a „născut” de Arhanghelii Mihail și Gavriil, exact în ziua în care, 5 ani în urmă, l-am botezat pe Traian. Mi-au pus copilașul într-o odăiță ce făcea parte din salonul meu, ca să-l pot vedea de câte ori vreau.
Asistentele mi-au zis că dacă am nevoie de ele, fie să-mi aducă ceva, fie să mă ajute, fie dacă vreau doar să vorbesc sau să plâng pe umărul lor, să le chem. „Să le chem” asta înseamnă să apăs un buton la capătul patului meu, care declanșează un fel de alarmă în biroul unde stau ele.
A doua zi mi-au adus un preot, la rugămintea mea, care i-a citit molitva și l-a rugat pe Dumnezeu să aibă grijă de suflețelul lui. Am acceptat să-mi las bebelușul pentru testări post-mortem, care vor dura în jur de 8 săptămâni. După, ne vor chema la funeralii. Spitalul are propria lui capelă și crematoriu. Acolo, copilașul meu va fi ars, împreună cu alți bebeluși care au avut aceeași soartă. Îmi rămân de la el fotografia, amprentele tălpilor și palmelor, pe care asistentele au avut grijă să le facă, și amintirea. Mă rog lui Dumnezeu să mi-l trimită înapoi tot pe el, pe Găbiț-al meu!
Despre MEDICII care m-au consultat
Daca n-ar fi fost atitudinea părintească a medicilor, în starea psihică în care mă aflam, cred că înebuneam. Atâta COMPASIUNE, AMABILITATE, GRIJĂ eu n-am întâlnit la medicii de acasă (cu tot respectul pentru munca lor). Chiar dacă unii critică sistemul medical ENGLEZ, vă jur că oameni mai buni ca aici eu n-am văzut. Își cer scuze că a trebuit să aștepți până ei ți-au completat actele, își cer scuze că ți-au dat o veste proastă, își cer scuze pentru durerea prin care treci, chiar dacă ei nu poartă nici o vină, își cer scuze că te-a durut injecția prea tare, te îmbrățișează și te așteaptă calmi până îți trec sughițurile de plâns ca să continue consultația. Îți explică în cele mai mici detalii orice procedură care urmează, opțiunile, consecințele, totul. Te întreabă de zece ori dacă ai întrebări. Îți vorbesc rar și clar, ca să-i poți înțelege și repetă cu alte cuvinte dacă văd că te uiți întrebător. Ai dreptul chiar la translator gratuit. Și toate astea fără insinuări de genul că le-ai datora ceva. Atitudinea lor bună față de tine este GRATUITĂ. Spitale de stat. Desi am fost cu indreptare de la medicul meu si la unui privat, unde toate investigatiile au fost gratuite. Asistenta medicală care mi-a monitorizat sarcina (aici se numește middwife – moașa a sunat doctorii în ziua când trebuia să-mi „nasc” copilașul. S-a interesat de starea mea. A doua zi de la externare a venit acasă să mă vadă, chiar dacă adresa noastră nu este pe sectorul ei (noi nu ne-am schimbat medicul de familie după ce ne-am mutat). M-a chemat și peste o săptămână să discutăm, după programul ei de muncă. Sunt adevărați psihologi. Pe coridoarele spitalelor sunt scrisori și felicitări de mulțumire, desene realizate de copii. Așa își exprimă pacienții recunoștința.
O actriță din Moldova își va prezenta propriul spectacol în Marea Britanie. Ana Daud va fi pe scena teatrului The Playground Theatre din Londra, pe 19, 20 și 21 decembrie la premiera spectacolului I’m a Woman (Eu sunt o femeie). Scenariul este scris de actriță în colaborare cu regizorul Dmitrii Akrish. Spectacolul ”I’m a Woman” va fi prezentat în limba engleză. Ulterior acesta va fi tradus și pentru publicul din Franța.
Mai multe detalii aflăm din interviu oferit de Ana Daud.
– Când și cum ți-a venit idea spectacolului I’m a Woman?
– Ideea acestui spectacol s-a nascut la Paris, acum câteva luni în urma unei confesiuni profunde unde am decis să scot masca și să vorbesc deschis, cu mentorul și partenerul meu de viață Vadim Țurcanu, despre greșelile din trecut. Încercând să înțeleg care au fost lecțiile pe care le-am învățat în urma consecințelor traumelor din copilărie, mi-am seama că, defapt, istoria mea este istoria multor femei, nu doar din Republica Moldova. Ca și mulți dintre copiii noștri din Moldova, am simțit lipsa părinților, ei fiind peste hotare. Am fost abuzată în copilărie, am luptat mai mult de 10 ani cu bulimia și anorexia, ma gândeam des la sinucidere și lista poate continua. Dar m-am agățat de viață cu ghearele, căci simțeam că dincolo de toate astea este ceva mai mult. Acest spectacol explorează tema femeii, relația copii – părinți, teme rușinoase despre care nouă, femeilor, ne este frică să vorbim și, în sfârșit – despre curajul de a fi onestă cu tine însăți.
– Cât timp ți-a luat scrierea scenariului?
– Dorința de a crea un asemenea proiect o contemplam în conștiența mea de vreo 10 ani, dar am decis să fac acest pas în urma încurajării pe care am primit-o de la Vadim Țurcanu și ca efect a experienței UncageX (n.r. training de dezvoltare a personalității). În rezultat, câteva luni după, visul a început să se materializeze.
– Cum a început colaborarea cu Dmitrii Akrish?
– Atunci când decidem să fim adevărați și să facem ceea ce ne spune inima, universul ne aduce persoanele și circumstanțele potrivite. Eu am întâlnit niște oameni cu talent și pasiune enormă, iar parte din cadoul ăsta de la soartă a fost și colaborarea cu talentatul Dumitru Acriș. Regizorul e născut tot în Republica Moldova, dar a absolvit facultatea regie teatru “GITIS“ de la Moscova (la Leonid Heifetz). În ultimii 5 ani a lucrat cu actori ruși vestiți, montând spectacole de succes pe scenele rusești de teatru.
– Ai mai avut spectacole in Marea Britanie?
– Ăsta este primul spectacol creat în Londra de către artiști născuți în Moldova și sperăm să avem alături de noi la premieră și comunitatea moldovenilor din Anglia. Totodată suntem determinați să aducem la conștiința poporului nostru și a tuturor tinerilor, că indiferent unde ești născut, e posibil sa-ți realizezi visul atât timp cât îți urmărești inima și dorința de a crea valoare și a ajuta.
– Spectacolul nu e recomandat minorilor. Vor fi scene intime?
– Spectacolul este de caracter direct, fără cenzură. Așa că, din principii legale și morale, am decis să fie pentru persoanele care pot să-și asume responsabilitatea și decizia asupra lucrurilor pe care le ascultă și care i se pun în față.
Ana Daud s-a născut la 31 August 1989. A făcut facultatea de actorie la Academia de Muzică Teatru si Arte Plastice din Chișinău, apoi masteratul la Școala Superioară de Teatru “Boris Șciukin”, din Moscova. A ajuns în Franța pentru a participa la castingul pentru filmul ”Dalida”. A obținut rolul în filmul de scurt metraj „Dalida vs Yolanda” regizat de Franck Victor. Ulterior a fost aleasă pentru a juca în „Engrenage”, unul din cele mai cotate seriale franceze, difuzat în peste 70 de țări. A urmat serialul „Quadras” și „18 Clash of Futures”, un serial istoric în care Ana joacă rolul Tamarei, mâna dreaptă a lui Troțkii.
Avea 400 grame la ale lui aproape 24 de săptămâni. Era așa frumos. Băiețelul meu. Gabriel. Pentru că s-a „născut” de Arhanghelii Mihail și Gavriil, exact în ziua în care, 5 ani în urmă, l-am botezat pe Traian. Mi-au pus copilașul într-o odăiță ce făcea parte din salonul meu, ca să-l pot vedea de câte ori vreau.
– Cât timp ți-a luat scrierea scenariului?
Ana Daud s-a născut la 31 August 1989. A făcut facultatea de actorie la Academia de Muzică Teatru si Arte Plastice din Chișinău, apoi masteratul la Școala Superioară de Teatru “Boris Șciukin”, din Moscova. A ajuns în Franța pentru a participa la castingul pentru filmul ”Dalida”. A obținut rolul în filmul de scurt metraj „Dalida vs Yolanda” regizat de Franck Victor. Ulterior a fost aleasă pentru a juca în „Engrenage”, unul din cele mai cotate seriale franceze, difuzat în peste 70 de țări. A urmat serialul „Quadras” și „18 Clash of Futures”, un serial istoric în care Ana joacă rolul Tamarei, mâna dreaptă a lui Troțkii.
Doinasirbu's Weblog 